Prezentatorul emisiunii "Povestiri de noapte" de la Acasa TV, Cabral Ibacka, a vrut sa-si impresioneze iubita, pe Andreea Patrascu, asa ca a facut o cerere in casatorie bombastica, intai in emisiune, in direct, si apoi cu strigaturi in fata blocului acesteia.
Cabral Ibacka s-a remarcat de-a lungul timpului ca un model de discretie, evitand sa-si etaleze viata privata. La fel s-a comportat si in ultimii trei ani de cand are o relatie cu Andreea Patrascu, actrita cu care a fost coleg in productiile de la Acasa TV. Iata insa ca pentru momentul cel mare, cererea in casatorie, prezentatorul emisiunii „Povestiri de noapte” a preferat ceva mai mult zgomot, probabil pentru a obtine un efect maxim. El a cerut-o pe Andreea de sotie luni seara, in timpul emisiunii, in direct, iar dupa iesirea din emisie a repetat intrebarea, cu mai mult volum, in fata blocului acesteia, cu riscul de a primi un ghiveci in cap de la vecinii iritati de zgomot. „Am avut emotii si nu m-am gandit neaparat daca raspunsul ei va fi da sau nu, imi era frica mai mult ca urlu la geamul ei si iese vreo vecina, ori ca nu are baterie la telefon si urlu ca prostul pana cand arunca cineva un ghiveci, ori ca nu ma crede. Nu am fost niciodata intregi la cap, asa ca sper sa avem o viata lunga si frumoasa impreuna, fara sa demolam casa. E o decizie mare”, a declarat Cabral (33 de ani), care a mai fost casatorit o data, intre anii 2000 si 2006, cu Luana Ibacka – mariaj din care a rezultat o fetita, pe nume Inoke. Prezentatorul este de religie catolica, ceea ce inseamna ca Andreea (25 de ani) ar putea trece la rit prin casatorie. Relatia dintre Cabral si Andreea a fost dezvaluita publicului de cotidianul CANCAN, care a publicat in luna mai 2008 primele informatii despre idila infiripata pe platourile de filmare de la „Inima de tigan”. In vara anului trecut, cei doi s-au despartit, dar dupa doar cateva luni s-au impacat.